Nicolai Tangen, Foto: Jeff Gilbert / Shutterstock Editorial / Profimedia Images Nicolai Tangen, directorul însărcinat cu gestionarea fondului suveran de investiții al Norvegiei, cel mai mare astfel de fond din lume, a declarat miercuri că este îngrijorat de semnele tot mai mari legate de opoziția față de diversitatea la vârful organizațiilor din Statele Unite, relatează…
Inquam Photos / Octav Ganea Guvernul a majorat luni prin ordonanță de urgență pragul veniturilor necesare pentru ca pensionarii să mai poată primi tichete sociale pentru alimente sau masă caldă, medicamente compensate și ajutor pentru încălzire pentru energie și după majorarea pensiilor aplicată începând cu 1 septembrie 2024. Aproximativ 1,7 milioane de pensionari vor mai…
Cu o ședință de Guvern întârziată ore întregi în urma neînțelegerilor dintre PNL și PSD pe tema neimpozitării pensiilor sub 3.000 de lei, premierul Ciolacu a anunțat că măsura „se va aplica doar militarilor, polițiștilor și purtătorilor de uniforme”. Acesta a spus că va aproba proiectul de OUG inițiat de Ministerul de Finanțe (PNL) care…
Multe companii mari românești au intrat în declin după 1989, dar Dacia a supraviețuit mai ales datorită unui om care și-a dat seama că trebuie adus la Mioveni un investitor străin care să ajute la crearea unei mașini moderne și fiabile. Cât de important a fost Constantin Stroe? Cum a discutat Dacia cu Audi timp…
Euro, bani, Foto: Adrian DENNIS / AFP / Profimedia Mari companii românești cu capital autohton sau străin, ca Dacia, Chimcomplex, Rheinmetall Automecanica și Pirelli Tyres România, nu au prins momentan ajutoare de stat din bugetul disponibil, numai 3 firme românești reușind să intre în analiza pentru finanțările destinate investițiilor majore în economia națională, în prima…
Dacia Logan are deja 20 de ani de la lansarea sa pe piața din România, fiind la acel moment primul model dezvoltat integral de Renault, de la preluarea uzinelor Dacia. Pentru a sărbători momentul, producătorul român de automobile a lansat o ediție specială, limitată, care poartă simbolurile naționale clasice: coloana infinitului și motive tradiționale. Românii…
Masina Volkswagen Up, Foto: Artzzz, Dreamstime.com Volkswagen încetează producția modelului Up!, cel mai mic model al gamei mărcii, la 12 ani de la producția primei mașini. Modelul a avut și variantă Up GTI, iar din 2014 este pe piață și modelul electric e-Up! Polo rămâne cel mai mic model din gama, iar un model mai…
Aglomerație în București, Foto: Inquam Photos / Alex Nicodim Piața auto din România este în creștere susținută în 2023, chiar și pe segmentul mașinilor electrice, dar nu e scutită de probleme. Românii rămân fideli acelorași mărci de mașini, însă a devenit vizibil avântul mașinilor electrice. Pe de altă parte, producția auto locală pare că șchioapătă…
Mai este doar aproximativ o lună până când noul SUV Dacia va fi dezvăluit, la Paris, dar până atunci imaginația fanilor mărcii continuă să găsească răspunsul la întrebarea: care vor fi diferențele estetice dintre Duster și Bigster. Cele mai recente fotografii care surprind mașina camuflată, în teste pe străzile din Pitești sunt destul de elocvente.…
Militari români, Foto: Mykola Tys/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia Pensiile militare care sunt mai mici de 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate de la 1 octombrie, la fel ca restul pensiilor din sistemul public, măsură care va fi aprobată de Guvern prin ordonanță de urgență, au declarat luni pentru HotNews.ro surse…