Claudiu Pândaru, alături de echipa sa, a identificat nevoia medicilor de a petrece mai mult timp cu pacienții lor prin discuții cu ei și a fondat startup-ul Parol, care transformă înregistrările audio de la consultații în fișe medicale. StartupCafe.ro a vorbit cu jurnalistul despre afacerea sa, care a încheiat o nouă rundă de finanțare de…

Producătorii de mașini ai Europei sunt într-un „pericol de moarte”, a avertizat Stephane Sejourne, vicepreședinte al Comisiei Europene pentru prosperitate și strategie industrială, miercuri, în contextul în care blocul a lansat un plan mult lăudat pentru salvarea sectorului auto, relatează AFP. Sectorul auto este bijuteria coroanei industriale a Europei, cu aproximativ 13 milioane de angajați…

Rable, Foto: Eyewave, Dreamstime.com Programul Rabla din 2025 este preconizat să înceapă abia în luna mai, având în vedere întârzierile de până acum și nevoia de timp pentru pregătirea noilor ghiduri și condiții de acordare, transmit pentru Profit.ro surse din industria auto. „Ministerul Mediul nu va putea demara Programul Rabla mai devreme de luna mai”,…

Renault a ieșit de pe piața din Rusia în 2022, vânzându-și activele din țara condusă de Vladimir Putin pentru prețul simbolic de o rublă. Acum, producătorul auto francez ar putea fi nevoit să plătească 112,5 miliarde de ruble (1,3 miliarde de dolari), dacă dorește să revină în Rusia după război, a declarat fostul său partener…

Satya Nadella, CEO-ul Microsoft, spune că omenirea nu a reușit încă să transforme entuziasmul față de inteligența artificială (A.I.) și cheltuielile uriașe cu dezvoltarea acesteia în lucrul care să conteze cu adevărat: creștere semnificativă a economiei reale, relatează Gizmodo. Nadella a făcut comentariile în timpul unui interviu acordat săptămâna aceasta pentru Dwarkesh Podcast, în care…

Duster. Foto: Profit.ro Cele două modele populare de la Dacia au început anul 2025 cu rezultatul foarte bune, confirmând faptul că au o popularitate foarte mare în Europa. Sandero, aflat în al cincilea an de existență își arată calitățile în continuare, reușind să rămână liderul pieței europene. Surpriza plăcută este Duster, care depășește rivalii din…

Ordonanța de urgență adoptată joi de Guvern care introduce mai multe excepții de la Ordonanța trenuleț a fost publicată vineri seara în Monitorul Oficial. Actul permite angajările în instituțiile publice care asigură servicii medicale, majorări salariale și angajări în companiile de stat listate și în cele care dețin capacități producție de interes strategic național. În…

Guvernul a aprobat joi, cu o zi înainte ca Ciolacu să plece la Bruxelles pentru a renegocia PNRR cu Ursula von der Leyen, o Ordonanță de urgență în care a introdus o prevedere menită să deblocheze plata a 300 de milioane de euro, sumă suspendată din cauza numirilor de șefi incompatibili în companiile de stat.…

Dacia Jogger HYBDRID 140, Foto: Dacia Crossover-ul Dacia Jogger, lansat de constructorul auto ca un înlocuitor unic pentru MCV și Lodgy, dar cu un aspect mai apropiat de cel al SUV-urilor, face obiectul unei rechemări inițiate de companie la nivel european, ca urmare a unui șurub care n-a fost strâns așa cum trebuie în uzină.…

Logo Porsche (foto Joaquin Ossorio Castillo, Dreamstime.com) Porsche își va reduce efectivele din Germania cu 1.900 de oameni, pe fondul scăderii cererii pentru mașinile electrice și după ce vânzările pe piața chineză au scăzut cu 28%. Reducerile vor viza fabrica din Zuffenhausen și un centru de cercetare de lângă Stuttgart și urmează a fi aplicate…