Producătorii de mașini ai Europei sunt într-un „pericol de moarte”, a avertizat Stephane Sejourne, vicepreședinte al Comisiei Europene pentru prosperitate și strategie industrială, miercuri, în contextul în care blocul a lansat un plan mult lăudat pentru salvarea sectorului auto, relatează AFP. Sectorul auto este bijuteria coroanei industriale a Europei, cu aproximativ 13 milioane de angajați…

Plata pensiilor nu este pusă în pericol, deşi salariaţii caselor teritoriale de pensii sunt în grevă generală, a anunțat marți Casa națională de pensii (CNPP). Plata drepturilor va începe cu data de 4 decembrie astfel ca, până de sărbători, toate drepturile să fie achitate, spune instituția. PensionariFoto: Andreaobzerova / Dreamstime.com „Având în vedere sărbătorile legale…

Înainte ca Sam Altman să fie, timp de patru zile, înlăturat de la șefia OpenAI, câțiva cercetători din companie au trimis board-ului de conducere o scrisoare despre o descoperire capitală în AI care ar putea fi un „pericol pentru umanitate”, scrie Reuters, citând două surse apropiate discuțiilor. Proiectul se numește Q*. Open AIFoto: Peter Kováč…

Unde am identificat o ușoară scădere ce pune în pericol deficitul bugetar este zona de contribuții la asigurările sociale, a declarat Marcel Boloș, ministrul Finanțelor. Marcel Boloș, Ministru de FinanțeFoto: Adi Iacob / HotNews „Analizăm să vedem care sunt cauzele și măsurile pe care trebuie să le luăm ca să respectăm ținta de deficit bugetar”,…

Compania HP Inc a publicat raportul trimestrial HP Wolf Security Threat Insights, care explică cum hackerii înlănțuiesc diferite combinații de atacuri, precum „cărămizile” unui joc de construcție, pentru a ocoli instrumentele de detectare. Principalii vectori de amenințare în ultimele luni au fost e-mailul și descărcările din browser, arată raportul. HackerFoto: Shutterstock Pe baza datelor provenite…

Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS), care reunește 170 de firme de profil, atrage atenția că noile măsuri fiscale plănuite de guvernanți aproape că elimină scutirea de impozit pe venitul salariaților din IT, Guvernul punând astfel în „pericol dezvoltarea industriei IT pe termen lung, prin măsuri fiscale discutate în secret, fără consultarea…

Legislaţia propusă de UE pentru reglementarea inteligenţei artificiale (A.I.) riscă să pună în pericol competitivitatea şi suveranitatea tehnologică a Europei, potrivit unei scrisori deschise semnate de peste 160 de directori ai unor companii variind de la Renault şi până la Meta, transmit Reuters și Agerpres. Inteligenta artificialaFoto: Tiago Zegur / Alamy / Profimedia Images Luna…

​Mai mulți experți de top în domeniul AI au avertizat în ultima lună că acest avans ultra-rapid al tehnologiei nu este benefic și tot mai multe riscuri ies la iveală. Unul dintre cei mai respectați experți din domeniu crede că AI-ul poate destabiliza democrația și consideră că această cursă nebunească în domeniu este un cerc…

În Germania, compania chimică BASF nu exclude posibilitatea de a transfera producția sa cea mai „energointensivă” în afara Europei. În Franța, producătorul de sticlă Duralex a primit luni un împrumut de urgență de la stat pentru a trece iarna. În întreaga Europă, industria se teme de relocarea fabricilor în țări unde energia este mai ieftină,…