​Cum ar fi ca mașina electrică să se încarce în sub zece minute, iar bateria să te țină fără emoții la un drum București – Cluj și retur? Câteva companii auto lucrează la asta, dar mai sunt de depășit obstacole legate nu doar de costuri, ci și de chimie și de rezistență. Ce sunt bateriile…

În urma apelurilor contribuabililor la o linie specială contra comportamentelor abuzive, mai mulți inspector de la Fisc au intrat în comisiile de disciplină. Astăzi însă, cetățenii și firmele pot reclama doar pe email. Șeful ANAF Lucian Heiuș anunța, acum doi ani, un număr de telefon la care contribuabilii pot sesiza comportamentele abuzive ale inspectorilor Fiscului:…

Toți cei care au firme mici vor trebui să depună o declarație la ANAF din 2025, iar aceasta este foarte complexă, putând fi realizată doar cu softuri. Este vorba despre SAF-T, adică Declarația 406. „A fost o perioadă de grație care s-a acordat contribuabililor mari celor mijlocii (și pe care o primesc și cei mici).…

Sediu ANAF. Foto: Agerpres Un român care se ocupa de creșterea unor animale a fost controlat în august de ANAF pentru că nu a declarat și plătit nimic la Stat în perioada 2020 – 2022, conform unui document al instituției analizat de HotNews.ro. Fiscul nu oferă decât codul CAEN când vine vorba despre activitatea sa,…

Luca de Meo, seful Renault, Foto: Matthias Balk / DPA / Profimedia Luca de Meo, șef al Renault, estimează că divizia de vehicule electrice Ampere, care va fi listată în prima parte din 2024, poate fi evaluată în jurul a 10 miliarde de euro. El spune că sunt cu totul nerealiste evaluările unor start-up-uri auto,…

Bancnote de 100 lei și 100 euro Foto: Inquam Photos / Alberto Groşescu Valoarea TVA-ului restant la data de 31 decembrie 2023 a fost de 47,2 miliarde lei, se arată într-o interpelare a unui deputat la care a răspuns Ministerul Finanțelor. Din această sumă, un procent 79%, respectiv 37,3 miliarde lei, reprezintă obligații bugetare restante…

Dacia Sandero (Foto: Vlad Barza, Hotnews) Dacia ar putea să depășească pentru prima dată, după toate crizele din ultimii cinci ani, pragul de 700.000 de vehicule vândute la nivel global, apropiindu-se și chiar surclasând recordul din 2019. Datele interne ale Dacia, analizate de Profit.ro, arată că marca românească de automobile a vândut la nivel global,…

Multe dintre cele 15.000 de notificări SAF-T trimise de ANAF au fost greșite, lucru spus de mulți specialiști în ultima săptămână. În aceste condiții, HotNews.ro l-a întrebat pe Robert Șova, vicepreședintele Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) dacă ANAF este pregătită de SAF-T, mai ales că din 2025 va fi aplicat și…

Românii au investit peste 2,3 miliarde lei în cadrul programului Fidelis, titlurile de Stat ce vor fi listate la Bursa de Valori București (BVB). Marți este ultima zi în care se mai poate subscrie la ediția de august 2024, până la ora 13:00. Cât a fost subscrierea pe fiecare emisiune în parte: 1 an (lei):…