Suntem abia în a doua săptămână de la începerea școlilor și deja ies la iveală tot mai multe dovezi că o parte consistentă din produsele care ajung la copii nu sunt deloc bune pentru sănătatea acestora. V-am prezentat cazul produselor dubioase de patiserie comercializate lângă școlile din Craiova, precum și pe cel al cornurilor mucegăite distribuite de o firmă din Cluj. În plus, a apărut și un avertisment referitor la aparent banalii pufuleți.

În acest context, în ședința Senatului din 16 septembrie senatorul de Constanța Ștefan Mihu a adresat o întrebare către domnul Horia Miron Constantinescu, președintele ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor). El solicită o strategie a ANPC pentru o bună monitorizare și control al calității produselor alimentare ambalate care se comercializează în instituții de învățământ.

strategie produse elevi

Redăm elementele esențiale ale solicitării senatorului, citat de ct100.ro:

„Odată cu deschiderea oficială a cursurilor noului an școlar, milioane de copii și adolescenți si-au reluat activitatea în instituțiile de învățământ preuniversitar. Totodată, și-au reluat activitatea și mii de unități de alimentație publică care deservesc grădinițe, școli primare, gimnaziale sau liceale, care vând copiilor și adolescenților alimente gata ambalate. Problema este că, din păcate, multe dintre aceste unități de alimentație comercializează, fără a fi supuse totdeauna unor controale riguroase, produse de o calitate îndoielnică, conținând, printre alte ingrediente controversate, o adevărată colecție de E-uri, alături de zahăr sau produse din zahăr, toate în procente alarmante, pentru a nu aminti de constituenți alimentari cu termen de valabilitate expirat.

Aceste «bunătăți» discutabile au un impact deloc favorabil pentru sănătate, putând afecta direct dezvoltarea fizică, psihică și emoțională a copiilor și tinerilor. […] Datele statistice sunt cu atât mai alarmante pentru țara noastră, cu cât circa 25% dintre copiii noștri suferă de obezitate sau supraponderabilitate, iar incidența acestor dezechilibre și disfuncționalități a crescut dramatic. […]

Iată de ce, consider că se impun măsuri sporite de monitorizare și control al calității produselor alimentare gata ambalate destinate consumului copiilor și adolescenților, fără a exclude, dacă este cazul, eventuale inițiative pe plan legislativ adresate Guvernului vizând ameliorarea cadrului legislativ și creșterea exigențelor față de agenții economici care activează pe acest palier!

Față de cele de mai sus, vă rog să binevoiți, stimate domnule Președinte, să prezentați o strategie in domeniu a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, precum și măsurile concrete pe care le aveți în vedere, în perioada următoare, pentru remedierea / ameliorarea aspectelor semnalate”.

 

Ai avut probleme cu produsele cumpărate de la un magazin? Un vânzător te-a tratat cu lipsă de respectă? Împărtășește-ți experiența pe YesComment.ro! Intră aici, înregistrează-te și povestește întregii țări experiența prin care ai trecut!

Lasă un răspuns