Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) propune reducerea cu 10% a tarifelor pentru convorbirile pe mobil, până la cel mult 0,76 eurocenţi/minut, începând cu 1 ianuarie 2020.

tarife mai mici convorbiri 2020

Potrivit unui comunicat remis către Mediafax, această propunere vine ca măsură tranzitorie până la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile unic la nivel european preconizată a avea loc până la finele anului 2020.

Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM, a declarat: „ANCOM a propus, ca măsură tranzitorie, până la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile unic la nivel european preconizată a avea loc până la finalul anului 2020, practicarea unui tarif maxim de 0,76 eurocenţi/minut pentru apelurile la puncte mobile, cu 10% mai mic faţă de nivelul actual. Ne aşteptăm ca această reducere să se reflecte şi în tariful pe care îl plăteşte fiecare utilizator pentru apelurile către terminalele mobile”.

În acest context, ANCOM precizează că Lycamobile, Orange România, Vodafone România, RCS&RDS şi Telekom Romanian Mobile Communications, operatorii desemnaţi cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propriile reţele publice de telefonie, vor fi obligaţi să nu depăşească nivelul de 0,76 eurocenţi/minut, tariful maxim reglementat pentru furnizarea serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propria reţea, faţă de 0,84 eurocenţi/minut, cât este în prezent.

Lasă un răspuns