Operatorul de plăți online PayPal, împreună cu corporația de servicii financiare Mastercard, va extinde serviciul de transfer de bani Instant Transfer în mai multe țări din Europa, inclusiv în România.

paypal instant transfer romania

„Suntem extrem de încântaţi să colaborăm cu PayPal pentru a extinde soluţia de transfer instant de bani, prin intermediul Mastercard Send, către cât mai mulţi consumatori din diferite ţări. Astfel, ne asigurăm că facem un pas important în dezvoltarea de soluţii de plată tot mai diverse şi mai potrivite pentru clienţii noştri, pentru ca aceştia să îşi poată accesa fondurile personale rapid şi uşor” a declarat Roxana Turquin, business development manager la Mastercard Romania, citată de zf.ro.

Instant Tranfer oferă posibilitatea de a trimite bani sau de a face o plată instant, din propriul cont bancar, folosind PayPal. Banii sunt primiți imediat, chiar în timp ce PayPal încă procesează retragerea de bani din contul plătitorului. Inițial, serviciul a fost disponibil doar în Statele Unite ale Americii.

 

Ai avut probleme cu produsele cumpărate de la un magazin? Un vânzător te-a tratat cu lipsă de respect? Împărtășește-ți experiența pe YesComment.ro! Intră aici, înregistrează-te și povestește întregii țări experiența prin care ai trecut!

Lasă un răspuns