Carburanții din România s-au scumpit, în 2019, într-un ritm mai rapid decât media europeană. Astfel, în România a fost a șaptea cea mai mare creștere a prețului la benzină, din cele 28 de state membre UE.

România, a şaptea cea mai mare scumpire a carburanţilor din UE

Un raport al Consiliului Concurenţei privind analizele derulate în acest an asupra celor mai importante sectoare din economie arată că preţul carburanţilor s-a scumpit accelerat în ţara noastră în raport cu alte state membre ale Uniunii Europene, conform adevarul.ro.

„Conform datelor Comisiei Europene, preţul mediu al unui litru de benzină în Uniunea Europeană s-a majorat de la sfârşitul anului 2018 şi până la finele lunii septembrie 2019 cu 2,8%, în timp ce în România preţul unui litru la benzină a crescut cu 6,1%, a şaptea cea mai agresivă creştere înregistrată în rândul statelor membre. În ceea ce priveşte motorina, ritmul de creştere în România a preţului a fost mult mai redus (0,8%), dar sub media europeană (unde s-a înregistrat o scădere de 1,5%) şi cea regională (cu excepţia Bulgariei)“, se arată în raportul amintit.

 

 

Ai avut probleme cu produsele cumpărate de la un magazin? Un vânzător te-a tratat cu lipsă de respect? Împărtășește-ți experiența pe YesComment.ro! Intră aici, înregistrează-te și povestește întregii țări experiența prin care ai trecut!

Lasă un răspuns