Magistrații Tribunalului Constanța și-u motivat sentința prin care au decis, definitiv, că o promoție desfășurată în benzinăriile OMV Petrom a fost, de fapt, o falsă promoție.
În urmă cu un an, în decembrie, 2018, a început procesul între Protecţia Consumatorilor şi OMV Marketing SRL. Inițial, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța a amendat OMV pentru o comercializarea unei butelii de gaz lovite, precum și pentru nereguli în ceea ce privește campania promoțională „Hai la drum cu echipa căpitanului Pământ “.
Prin această campanie, se comercializat opt modele de jucării „natural powerz” cu preţul întreg afişat de 65,99 de lei, iar redus de 19,99 de lei plus 15 puncte. Un punct era acordat în urma achiziției de bunuri în valoare de 25 de lei.
Reprezentanții OMV-Petrom nu au putut dovedi cu documente că aceste jucării au fost comercializate cu preţul integral înainte de începerea campaniei promoţionale, astfel încât să se poată deduce că preţul de 65,99 de lei este cel de referinţă, iar reducerea este într-adevăr de 70%.
S-a mai constatat că, deşi reducerea procentuală efectiv aplicată era de 69,71 %, iar cea menţionată era de 70 %.
De asemenea, jucăriile la preţ redus nu puteau fi achiziţionate separat, fără puncte, ceea ce însemna condiţionarea vânzării unui produs de cumpărarea altui produs.
Ai avut probleme cu produsele cumpărate de la un magazin? Un vânzător te-a tratat cu lipsă de respect? Împărtășește-ți experiența pe YesComment.ro! Intră aici, înregistrează-te și povestește întregii țări experiența prin care ai trecut!