Într-o țară în care nu s-a înregistrat nici măcar un singur caz de coronavirus, isteria riscă să devină mai mare decât în Italia, care chiar se confruntă, în câteva regiuni, cu această problemă. Mărturie stau românii care, astăzi, au golit rafturile supermarketurilor, în București, dar și în Maramureș, de teamă că va veni epidemia peste ei!

rafturi goale coronavirus

Isteria este alimentată din plin de o parte din media și de declarațiile halucinante ale unor politicieni. Astfel, pesedistul Nicole Bădălău anunța – bazându-se pe surse numai de el știute – că, în două săptămâni, România va deveni al doilea focar al virusului din Europa. Victor Ponta mergea și mai departe, cerând numirea unui prim-ministru care să aibă ca principal obiectiv tocmai lupta cu coronavirusul. Și, ca de obicei, există oamenii care renunță la discernământ și cred în astfel de declarații.

În Capitală, vânzările din primele două zile ale săptămânii au fost cu 40% mai mari decât în mod obișnuit, iar vânzările pe aplicația Bringo s-au triplat. Cele mai căutate produse au fost cele de bază: apă, făină, ulei, conserve, alimente congelate, paste, produse de curățenie și hârtie igienică, precum și mâncare pentru câini și pisici.

Astfel, la un hypermarket Carrefour din Bucureşti nu mai era deloc făină albă, iar reprezentanţii magazinului au declarat că nu mai au nici pe stoc. Rafturile cu apă şi conserve erau și ele aproape goale, iar situații similare s-au înregistrat și în mai multe magazine Mega Image, Lidl și Auchan.

Maramureșenii nu s-au lăsat nici ei mai prejos. Și aici, rafturile unor supermarketuri s-au golit, oamenii făcându-și provizii pentru mai multe săptămâni. Primarul orașului Borșa, din județul Maramureș, a creat inclusiv un grup de Facebook destinat celor care se întorc din Italia, pentru a încerca să oprească propagarea isteriei.

În prezent, nu există nici un suspect de coronavirus printre românii sosiți în țară din Italia. Aceștia sunt izolați la serviciu doar ca o măsură preventivă, fără să prezinte simptome ale bolii.

  1. […] Detalii despre rafturile golosite rapid la București și în Maramureș, de teama virusului, găsiți aici. […]

  2. […] Isteria, boală mai grea decât coronavirusul – rafturi golite în supermarketuri, în București … […]

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.