Niciuna dintre marile rețele de magazine din România nu are probleme cu stocurile de alimente de bază și nici cu stocurile de produse dezinfectante, conform unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

supermarketuri romania

De asemenea, ANPC arată că nu au fost semnalate la nivelul Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) situaţii de majorări de preţuri ale unor produse şi recomandă consumatorilor să evite cumpărăturile la orele de vârf.

Membrii AMRCR au adus la cunoştinţa ANPC o serie de măsuri deja luate şi aplicate în cadrul reţelelor de retail pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus COVID-19, după cum urmează:

• la nivelul lanţurilor comerciale membre ale structurii asociative s-au luat măsuri menite să prevină aglomerările şi s-au aplicat cele recomandate pentru dezinfectarea zonelor de interacţiune intensă (cărucioare, clanţe/mânere, uşi acces, benzi case de marcat, POS, butoane lift, grupuri sanitare etc);

• personalul din cadrul magazinelor este instruit şi monitorizează permanent respectarea distanţei de siguranţă (minim 1 m) între clienţi, inclusiv prin folosirea unor mijloace de semnalizare precum benzi pe podea, afişe la casă sau distanţatoare sub diverse forme de panotaj ;

• marile lanţuri comerciale au stabilit grupuri interne de lucru pentru aplicarea neîntârziat a tuturor măsurilor menite să protejeze sănătatea clienţilor şi angajaţilor deopotrivă ;

• nu au fost semnalate la nivelul AMRCR situaţii de majorări de preţuri ale unor produse;

• stocurile de alimente de bază nu reprezintă o problemă pentru niciunul dintre lanţurile de magazine membre, traficul de consumatori variind în funcţie de specificul şi formatul fiecărui magazin;

• la acest moment nu sunt probleme legate de stocurile de produse dezinfectante, deşi cererea continuă să fie foarte mare;

• clienţii sunt informaţi cu privire la măsurile de prevenire a infecţiei cu COVID-19 printr-o serie de afişe şi mesaje în cadrul punctelor de vânzare.

• marile lanţuri comerciale au stabilit grupuri interne de lucru pentru aplicarea neîntârziat a tuturor măsurilor menite să protejeze sănătatea clienţilor şi angajaţilor deopotrivă ;

• nu au fost semnalate la nivelul AMRCR situaţii de majorări de preţuri ale unor produse;

• stocurile de alimente de bază nu reprezintă o problemă pentru niciunul dintre lanţurile de magazine membre, traficul de consumatori variind în funcţie de specificul şi formatul fiecărui magazin;

• la acest moment nu sunt probleme legate de stocurile de produse dezinfectante, deşi cererea continuă să fie foarte mare;

• clienţii sunt informaţi cu privire la măsurile de prevenire a infecţiei cu COVID-19 printr-o serie de afişe şi mesaje în cadrul punctelor de vânzare;

• au fost sistate activităţile de sampling şi cele de testare a produselor dermo-cosmetice în magazin;

• în condiţiile suspendării activităţii şcolare, au fost prevăzute şi introduse sisteme şi programe speciale de lucru pentru a veni în sprijinul angajaţilor cu copii ;

• programul de lucru al lanţurilor de magazine a fost regândit pentru a se limita aglomerările în mijloacele de transport;

• a fost aplicată o procedură de triaj a angajaţilor pentru a preveni accesul la locul de muncă al persoanelor care prezintă simptomatologie specifică (ex. febră, tuse, stare de rău);

• au fost stabilite componenţe clare nominale ale echipelor de lucru, precum şi perimetre stricte în care angajaţii îşi desfăşoară activitatea şi fluxuri de deplasare în cadrul activităţii;

• membrii AMRCR au informat conducerea ANPC că există proceduri interne cu privire la orice situaţie deosebită, aceasta fiind raportată imediat angajatorului şi autorităţilor.

 

Concurs cu premii în bani pe site-ul nostru. Află cum poți să câștigi!

Lasă un răspuns

  1. Profi nu te mai lasă să cumperi cu sacul – Care e limita stabilită pentru zahăr, ulei, făină și mălai – YesComment

    […] De asemenea, ANPC arată că nu au fost semnalate la nivelul Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) situaţii de majorări de preţuri ale unor produse şi recomandă consumatorilor să evite cumpărăturile la orele de vârf. Mai multe detalii găsiți AICI  […]

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.