Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, a declarat că o eventuală relaxare treptată a restricțiilor legate de coronavirus ar fi realizabilă, cel puțin în anumite zone ale țării, începând cu data de 1 mai. În paralel, ar putea fi luate măsuri noi de protecție, printre care instalarea unor termometre la intrarea în supermarketuri.

termometre supermarket

Bolojan a afirmat, într-o declarație dată la RFI, că este important să se treacă la repornirea economiei, pentru a reduce impactul și dimensiunile crizei economice așteptată în contextul blocării unei mari părți a activităților, din cauza pandemiei de coronavirus:

„Noi spre exemplu am pus la dispoziția marilor angajatori, cei care din punctul nostru de vedere au peste 50 de angajați, termometre gratuite cu care să facă trierea în companii, încercăm să punem aceste termometre inclusiv la intrarea în supermarketuri, la urcarea în mijloacele de transport în comun, va trebui să punem la dispoziția populației măști (…).



Treptat-treptat, cu măști pe față, cu anumite activități economice redeschise, din punctul meu de vedere, văd fezabil ca după data de 1 mai, treptat-treptat, să se treacă la repornirea economiei, pentru că nu numai în Oradea, dar în Oradea de exemplu avem peste 10.000 de oameni în șomaj tehnic, avem antreprenori care au linii de credit, care plătesc chirii. Deci cu cât vom reuși să redeschidem mai repede activitatea economică și cea socială, cu atât efectele acestui blocaj vor fi mai mici“.

Oradea este unul dintre orașele românești în criza a fost cel mai bine gestionată, la nivel local. Primăria a cumpărat echipament medical și a reorganizat spitalele cu mare eficiență, datorită faptului că acestea se află în subordinea municipalității.

Concurs cu premii în bani pe site-ul nostru. Află cum poți să câștigi!



Lasă un răspuns