Carne stricată, spații de depozitare insalubre și multă mizerie, asta au găsit inspectorii de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor la Hala Centrală din Giurgiu. Operatorii economici au primit amenzi în valoare de 218.000 de lei.

 

Potrivit reprezentanților ANPC, spațiile de depozitare erau necurățate de luni bune, mirosul era insuportabil, iar produsele erau depozitate la grămadă. Sute de kilograme de carne scoase la vânzare erau expirate sau nu aveau documente de proveniență. De asemenea, au fost găsite nereguli și la alte produse, precum jucăriile sau hainele.

Din cauza nerespectării regulilor igienico-sanitare, amenzile au curs la Hala din Giurgiu. “Au fost controlați 15 operatori economici, cărora le-au fost aplicate 22 de sancţiuni contravenţionale din care: 20 de amenzi contravenţionale în valoare de 218.000 de lei şi două avertismente. Au fost dispuse oprirea definitivă a comercializării pentru 933 kg de produse alimentare, în valoare de 11.189 de lei și pentru 1.710 buc. jucării și baterii, în valoare de 5.590 de lei”, se arată în comunicatul ANPC.

Totodată, ANPC a anunțat că va continua campania de verificări în toate spațiile comerciale din țară.

Lăsând un comentariu pe site, poți câștiga premii în bani. Află ce trebuie să faci!

Lasă un răspuns