Mall-urile s-ar putea redeschide din 15 iunie, „dacă lucrurile merg bine”, spune ministrul Economiei, Virgil Popescu. El se va întâlni în cursul zilei de astăzi cu reprezentanții centrelor comerciale, pentru a discuta despre redeschiderea „magazinelor mari” .

mall deschidere

Autoritățile speră într-o evaluare pozitivă, astfel încât mall-urile să se poată deschide de la jumătatea lunii în curs.

De luni, 1 iunie, au intrat în vigoare mai multe măsuri de relaxare, iar autoritățile au anunțat că dacă numărul cazurilor de coronavairus se menține pe panta descendentă, din 15 iunie ar putea fi ridicate alte restricții.

 

 

Cel mai probabil, redeschiderea va fi însoțită de implementarea unor noi reguli. Multe centre comerciale au luat măsuri pentru a preveni răspândirea virusului și înainte de a fi închise pe durata stării de urgență. Este de așteptat ca accesul în centrele comerciale să vină la pachet cu un triaj epidemiologic înainte de intrare.

Regulile după care se vor putea deschide marile lanțuri de magazine vor fi stabilite, la fel ca și în cazul teraselor, saloanelor de înfrumusețare și cabinetelor stomatologice printr-un ordin de ministru care va clarifica obligațiile centrelor comerciale.

 

Lasă un răspuns