Activitatea a şapte operatori economic din Slobozia a fost oprită temporar de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), după ce au fost găsite mai multe nereguli, printre care mărfuri ţinute în condiţii improprii sau care nu erau etichetate corespunzător. Echipele de control au dat amenzi în valoare de 95.000 de lei.

 

Potrivit unui comunicat al ANPC, echipe mixte ale Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti şi ale Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Ialomiţa au realizat o serie de controale asupra modului în care operatorii economici îşi desfăşoară activitatea în şi în preajma pieţelor agroalimentare şi a felului în care respectă legislaţia în vigoare şi depturile consumatorilor.

Au fost verificaţi mai mulți operatori economici din Slobozia, care comercializau produse alimentare şi nealimentare. Comisarii ANPC au aplicat nouă sancţiuni contravenţionale, din care şapte amenzi în valoare de 95.000 de lei şi două avertismente.

De asemenea, echipele de control au dispus oprirea temporară a activităţii de comercializare a produselor alimentare şi nealimentare până la remedierea deficienţelor pentru şapte operatori economici (cinci unităţi cu produse alimentare şi doi operatori economici cu produse nealimentare).

Comisarii ANPC au descoperit mai multe nereguli printre care: producerea şi comercializarea de pâine fără a avea afişate ingredientele alergene, comercializarea peştelui decongelat, fără informarea completă, corectă şi precisă a consumatorului, utilizarea vitrinelor frigorifice neigienizate, cu chedere rupte, cu urme de rugină, prezentând scurgeri de conţinut sub tăvile de expunere a produselor, produse din peşte în vid care la lista ingredientelor aveau înscris alt tip de peşte faţă de cel existent în pachet, nerespectarea temperaturii de depozitare pentru peştele sărat, comercializarea apei minerale preambalate depozitată direct pe paviment, existenţa unor porţiuni de pardoseală spartă şi a unor ţevi de alimentare cu apă ruginite.

Totodată, inspectorii ANPC au găsit multe alte nereguli legate de comercializarea produselor non-alimentare.

Concurs cu premii în bani, oferite în luna iunie de site-ul nostru – cum poți câștiga

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.