Operațiile companiei Apple sunt vizate de două anchete ale Comisiei Europene. Prima dintre acestea se referă la magazinul App Store, iar cea de-a doua la sistemul de plăți Apple Pay.
Scopul celor două investigații este de a concluziona dacă Apple se află într-o poziție de monopol și dacă firma americană face concurență neloială celorlalte companii care folosesc platforma sa.
Cele două anchete au fost declanșate în urma plângerilor mai multor companii, dintre care cea mai importantă este Spotify.
Acuzații la adresa AppStore
Spotify a demarat, în acest an, o campanie online în care se plângea de monopolul pe care Apple îl are în ecosistemul său. De exemplu, servicii precum abonamentul Spotify sau abonamentul YouTube Premium costă mai mult pe dispozitivele cu iOS. În același timp, Apple cere un preț normal pentru serviciile sale precum Apple Music sau Apple TV+, dar cere taxează cu 30% fiecare tranzacție a serviciilor plătite din alte aplicații.
Costurile respective ajung, în cele din urmă, să fie suportate de clienți, care plătesc cu 30% mai mult pe App Store. Teoretic, există și posibilitatea de a plăti de pe alte platforme sau din browser la prețul normal, însă Apple interzice mențiunea altor metode de plată în aplicațiile disponibile pe App Store.
O altă companie care s-a plâns de aceste practici este magazinul de cărți Rakuten, care se află în concurență directă cu Apple Books.
Margrethe Vestager, șefa diviziei antitrust a Uniunii Europene, a declarat: „Trebuie să ne asigurăm că regulile Apple nu distorsionează concurența pe piețele în care Apple concurează cu alți dezvoltatori de aplicații, exemple fiind serviciul de streaming Apple Music și Apple Books. Am decis să cercetez mai îndeaproape regulamentul App Store-ului Apple și conformitatea acestuia cu legile concurenței din Uniunea Europeană“.
Acuzații la adresa Apple Pay
În ceea ce privește Apple Pay, se aduce în discuție faptul că firma americană nu le permite altor servicii de plăți să folosească modulul NFC. Toate plățile realizate prin dispozitivele iOS sunt realizate prin intermediul Apple Pay, exclusiv prin băncile partenere. Apple rămâne astfel cu o mică parte din fiecare tranzacție, facilitând rolul de procesator de plăți.
În legătură cu acest aspect, Margrethe Vestager afirmă: „este important ca măsurile luate de Apple să nu limiteze consumatorii de la beneficiile noilor tehnologii de plată, precum alegeri mai bune, calitate, inovație și prețuri competitive“.
Concurs cu premii în bani, oferite în luna iunie de site-ul nostru – Află cum poți să câștigi