Comisarii ANPC vor urma să controleze pe litoral măsurile luate de agenții economici împotriva pandemiei. Aceștia au înregistrat deja primul caz de toxiinfecție alimentară.

 

Coincidența face ca primul caz de toxiinfecție alimentară din acest sezon estival să fie înregistrat exact în ziua în care președintele ANPC, Eduardt Cozminschi, a ajuns pe litoral. Potrivit reprezentanților ANPC, comisarii instituției au fost trimiși în control după ce doi turiști din Cluj au servit masa la un restaurant pe Insula Ovidiu, de pe lacul Siutghiol.

Cei doi turiști au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Constanța acuzând dureri de burtă, diaree, stări febrile. Ei au primit îngrijiri medicale la Unitatea de Primire Urgențe fără a mai fi transferați la Spitalul de Boli Infecțioase, așa cum s-ar fi procedat în mod normal. La Urgența Spitalului Județean Constanța cei doi turiști au fost testați, cel mai probabil, și pentru COVID-19 urmând să se stabilească dacă sunt sau nu infectați cu coronavirus.

Până la sfârșitul lunii iunie, echipele de control ale ANPC vor desfășura acțiuni de consiliere a agenților economici de pe litoral. După 1 iulie, încep acțiunile de control propriu-zise, acțiuni care vor merge, într-o primă fază, pe prevenție, urmând ca în cazuri de nereguli repetate, operatorul să fie amendat iar unitatea să fie închisă.

Spre deosebire de anii trecuți, controalele comisarilor ANPC pe litoral se vor axa, în primul rând, pe verificarea condițiilor igienico-sanitare în contextul pandemiei COVID-19. De asemenea, și patronii restaurantelor care aplică taxa COVID vor fi luați în vizor.

Lasă un răspuns