În România se află în construcție, în prezent, un singur tunel. Este vorba de tunelul feroviar de la Bata, din județul Arad, cu o lungime de 603 metri.

tunel arad cale ferata

Conform datelor tehnice, tunelul T3 Bata km 559+967 – 560+570 este construit în cadrul proiectului „Reabilitarea liniei de cale ferată Frontieră – Curtici – Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan-European, pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, Tronsonul 2 și Tronsonul 3“, Subtronson 2b: Cap Y Bârzava – Cap Y Ilteu.

O parte din reabilitarea căii ferate sus-menționate este deja finalizată, iar între Curtici și Arad s-au făcut deja teste cu trenuri care circulă cu viteze de aproximativ 160 de km/h.

Coridorul IV Pan-European, pe traseul căruia se află tunelul, are aproximativ 850 de kilometri în România, din care jumătate sunt deja reabilitați, iar cealaltă jumătate, în cea mai mare parte, este în diverse stadii de reabilitare. Autoritățile mai trebuie să găsească soluții pentru numai 3 procente din Coridor.

Conform declarației ministrului Transporturilor, lucrările au un ritm foarte bun: „Acum, când mulți încep să înțeleagă că infrastructura feroviară nu trebuie pusă în plan secundar, vedem cât de importantă este rețeaua pe care o avem și care, în mod nedrept, nu a beneficiat de investiții pentru modernizare și dezvoltare. (…) Este bine că în cazul acestui important obiectiv de reabilitare a liniei de cale ferată Frontieră – Curtici-Simeria Lot 2B, am ajuns la un progres fizic de peste 45%.

Am înțeles că plățile sunt la zi, văd că este un grad de mobilizare corespunzător, deci sunt create toate condițiile pentru ca termenul de finalizare stabilit pentru martie 2023 să poată să fie respectat. Sau poate antreprenorul ne .face o surpriză plăcută și termină lucrările mai devreme”.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.