Produsele de igienă şi cosmetică, mălaiul şi fructele proaspete s-au scumpit cel mai mult în iunie faţă de luna mai, în timp ce cartofii, legumele şi conservele de legume şi transportul aerian s-au ieftinit în perioada menţionată.

 

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri, preţurile la produsele de igienă şi cosmetică au crescut cu 2,24% în luna iunie a acestui an faţă de mai 2020, respectiv cu 4,25% în comparaţie cu luna decembrie a anului trecut.

În schimb, cartofii s-au ieftinit cu 15,86% în iunie, comparativ cu mai, în timp ce faţă de finalul anului 2019 s-au scumpit cu 1,65%.

De asemenea, în iunie, mălaiul s-a scumpit cu 1,02% în comparaţie cu luna mai, şi cu 4,5% faţă de decembrie 2019. Fructele proaspete au înregistrat o creştere a preţurilor de 0,99% în iunie faţă de luna precedentă, şi de 25,88% comparativ cu ultima lună a anului anterior.

În privinţa ieftinirilor, în luna iunie, preţurile la legume şi conserve de legume au înregistrat cel mai important recul, de 5,37% faţă de mai, dar au crescut cu 6,62% în comparaţie cu decembrie 2019.

În acelaşi timp, biletele de avion s-au ieftinit, în iunie vs mai 2020, cu 3,29% dar s-au scumpit cu 2,78% faţă de luna decembrie, anul trecut.

Preţurile de consum în luna iunie 2020, comparativ cu mai, au urcat cu 0,08%, iar faţă de decembrie 2019 avansul a fost de 1,55%..

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.