Penny a ajuns la un număr de 264 de magazine în România, după ce a inaugurat patru noi unități, în următoarele localități: Rădăuți (județul Suceava), Toplița (județul Mureș), Modelu (județul Călărași) și Piatra Neamț (județul Neamț).

Magazinul din Rădăuți, județul Suceava, se află pe Calea Bucovinei, nr. 39. Are un spațiu de vânzare cu suprafața de 868 de metri pătrați. Este deschis de luni până sâmbătă între orele 07:30 – 22:00 și duminică între 08:00 – 20:00. Are un număr de 14 angajați. Noul magazin dispune de 42 de locuri de parcare, dintre care două pentru persoanele cu dizabilități. Are patru case de marcat.

Magazinul din localitatea Toplița, județul Mureș, este situat pe strada Ștefan cel Mare, nr. 65, Cartier Aluniș. Are un spațiu de vânzare de 794 de metri pătrați. Cei 14 angajați îi așteaptă pe clienți de luni până sâmbătă în intervalul 07:30 – 22:00, iar duminica între orele 08:00 – 20:00. Magazinul dispune de 42 de locuri de parcare și patru case de marcat.

Magazinul din Modelu, județul Călărași, se află pe strada Călărași, nr. 64A și are un spațiu de vânzare de 860 de metri pătrați. Are 14 angajați, iar programul este de luni până sâmbătă între orele 07:30 – 22:00 și duminică între 08:00 – 20:00. Magazinul dispune de 62 de locuri de parcare, dintre care două pentru persoanele cu dizabilități. Există patru case de marcat.

Magazinul din Piatra Neamț se află pe strada Bistriței și are un spațiu de vânzare de 740 de metri pătrați. Dispune de 61 de locuri de parcare, dintre care trei dedicate persoanelor cu dizabilități. Are patru case de marcat și 13 angajați. Programul este de luni până vineri între 7:30 și 22.00, iar duminica între 8:00 și 20:00.

Lasă un răspuns