Consiliul Concurentei a amendat compania GlaxoSmithKline SRL (GSK) cu 11,9 milioane lei pentru nerespectarea unora dintre angajamentele pe care şi le-a asumat în cadrul investigaţiei privind un posibil abuz de poziţie dominantă.

 

Consiliul Concurenţei a încheiat, în 2017, o investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă al GSK, după ce compania şi-a asumat o serie de angajamente referitoare la medicamentele Avodart şi Seretide, pentru a elimina îngrijorările de natură concurenţială. Astfel, GSK era obligată sa furnizeze cele două medicamente pe piaţa din România timp de doi ani, în cantităţi care să acopere cererea pacienţilor, determinată pe baza datelor furnizate de surse independente.

În urma monitorizării implementării angajamentelor, Consiliul Concurentei a constatat nerespectarea parţială a acestora, prin încetarea comercializării a trei forme ale produsului Seretide înainte de termenul prevăzut, de doi ani. Practic, prin acţiunile sale, GSK a determinat scoaterea acestor produse din lista de medicamente compensate a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Seretide este un medicament utilizat în tratamentul astmului bronşic şi al bolii pulmonare obstructive cronice. Avodart este utilizat în tratamentul bărbaţilor care prezintă o creştere în dimensiuni a prostatei (hiperplazie benignă de prostată) – o creştere necanceroasă a dimensiunilor glandei prostatice, determinată de producerea în exces a unui hormon, denumit dihidrotestosteron. Decizia autorităţii de concurenţă, care va fi publicată în formă neconfidenţială pe pagina web a instituţiei, www.consiliulconcurentei.ro, poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

Lasă un răspuns