Premierul Ludovic Orban a declarat, într-o intervenție televizată, că este posibil ca, începând cu data de 1 decembrie, să fie redeschise restaurantele. El a arătat că decizia va fi luată în urma analizei și recomandărilor pe care le va primi pe parcursul acestei săptămâni.

restaurante

Decizia ține cont de faptul că vara se apropie de sfârșit și că vremea va face tot mai dificilă servirea mesei la terase:

Să vedem în ce formulă și ce recomandări primim în cursul acestei săptămâni, pentru redeschiderea localurilor. Vom lua în mod cert o decizie săptămâna aceasta, cu atât mai mult cu cât se termină sezonul estival și va fi din ce în ce mai greu să fie servită masa la terasă.

În zonele montane, de exemplu, a scăzut deja temperatura, iar dacă menținem situația actuală ar însemna să afectăm suplimentar hotelurile, care nu mai pot să asigure masa pe terase. Apoi mai e și turismul balnear, care de asemenea ar fi afectat“. a declarat primul ministru, într-o intervenție în direct la Digi24.

Ludovic Orban a declarat de asemenea, că este analizată și posibilitatea reluării activităților în teatre, cinematografe și săli de spectacole, cu menținerea anumitor restricții, precum masca obligatorie și dezinfectarea.

În schimb, meciurile de fotbal vor continua să se dispute fără spectatori, deoarece e greu să impui distanțare socială sau portul măștii pentru galeriile de fotbal. Stadioanele ar putea fi redeschise doar în acele localități în care nu există nici un caz de coronavirus.

Lasă un răspuns