Aplicaţia de livrări Glovo își continuă expansiunea locală și devine disponibil în două noi orașe, Zalău și Roman.

Odată cu aceste lansări, serviciul Glovo devine disponibil în 32 de orașe din România, printre care se numără București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Craiova, Constanța, Sibiu și alte capitale de județ.

Aplicația Glovo cuprinde categorii predefinite care pot fi selectate de utilizatori în funcție de nevoile lor: Mâncare, Supermarket, Livrare rapidă, Farmacie sau Magazine.

 

De la lansarea din mai 2018 și până în prezent, 26 milioane de produse au fost comandate prin intermediul aplicației de livrare rapidă Glovo, cele mai multe fiind plasate în categoriile restaurante, supermarket și curierat.

Lansată în Barcelona, compania este prezentă în 298 orașe din 22 țări din Europa, Orientul Mijlociu, America de Sud, Africa și Africa Subsahariană. Glovo are peste 2,5 milioane de utilizatori lunari activi, 50.000 de curieri activi și peste 25.000 de parteneri asociați din întreaga lume.

 

Lasă un răspuns