În luna august, prețurile au rămas în medie constante, comparativ cu luna anterioară, iulie 2020, conform datelor oferit de Institutul Național de Statistică. La această evoluție au contribuit cel mai mult alimentele, care s-au ieftinit cu 0,4%.

inflatie aprilie 2020

În schimb, s-a înregistrat o creştere de 0,08% la produse nealimentare şi 0,2% la servicii.

Dacă luăm în considerare situația pe ultimele 12 luni, atunci lucrurile stau însă diferit. Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la fructe, cu 15%. Apoi, scumpiri majore au fost și la bilete de avion (28%), servicii poştale (12%), fasole boabe (15%), făină (6%) și ulei (4%).

Totuși, aceste scumpiri reprezintă mai degrabă excepția, decât regula. Rata anuală a inflaţiei s-a redus luna trecută la 2,7%, faţă de 2,8% în iulie.

Prețurile pe diferite categorii de produse au evoluat în felul următor, în ultimele 12 luni: alimentele  s-au scumpit cu 5,4%, iar serviciile cu 2,9% comparativ cu perioada similară din 2019. Preţurile bunurilor nealimentare au crescut cu numai 0,75%.

Lasă un răspuns