Festivalurile Untold și Neversea au generat, în cele opt zile de festival din 2019, o infuzie de capital de peste 90 de milioane de euro, bani intrați în circuitul economic local din Cluj și Constanța. În acest an, veniturile generate au fost zero, în contextul în care niciunul din cele două festivaluri nu a mai putut să fie organizat.

untold 2020 amanare

În plus, cele două festivaluri au achitat anual peste 25 de milioane de euro către furnizorii și colaboratorii locali implicați în organizarea evenimentelor. De asemenea, trebuie amintit impactul turistic pentru orașele în care au loc festivalurile, unde sosesc zeci de mii de oameni, atât din țară, cât și din străinătate. Pe lângă banii pe bilete, toți aceștia cheltuiesc bani în oraș pentru cazare, mâncare, distracție.

În acest context, guvernul României și-a anunțat intenția de a oferi un ajutor financiar pentru Untold și Neversea, precum și pentru ARTmania, Electric Castle şi Summer Well.

„Industria organizatoare de evenimente culturale mari a fost nevoită să-şi întrerupă activitatea pentru cel puţin un an. Pierderile au fost mari atât pentru organizatorii evenimentelor, cât şi pentru iubitorii de muzică, economia naţională şi chiar pentru promovarea ţării. Un leu investit în această industrie de festivaluri poate genera venituri de zece ori mai mari.

Guvernul va sprijini printr-o schemă de ajutor de stat această industrie. În plus, prin intermediul unui grup de lucru interministerial, alături de Asociaţia Organizatorilor de Concerte şi Evenimente din România vom pregăti normele sanitare pentru a se putea organiza astfel de evenimente în siguranţă, începând cu anul viitor. Mediul cultural are un partener de încredere în Guvernul României. Doar printr-un dialog permanent cu specialiştii din acest domeniu vom putea identifica şi pune în aplicare cele mai bune măsuri pentru reluarea activităţilor în siguranţă!“ a declarat vicepremierul Raluca Turcanu.

Reprezentanții celor două festivaluri majore continuă pregătirile pentru anul 2021, exprimându-și încrederea în revenirea la normalitate până în vara anului următor.

În ceea ce privește dialogul cu guvernul, reprezentanții organizatorilor Untold și Neversea au declarat:

„Credem că acest dialog transformat într-un mod de lucru eficient prin care autorităţile statului se consultă cu specialiştii din mediul privat, cei care până la urmă sunt afectaţi de toată această perioadă de îngheţare a activităţii, este un pas spre normalitate şi spre revenirea la normalitatea pe care şi-o doreşte toată lumea. De la cei care muncim să aducem bucurie, până la cei care participă la evenimente pentru a se încărca cu bucurie şi energie.

De altfel, noi, Untold şi Neversea am fost printre iniţiatorii acestui dialog cu autorităţile încă de la începutul pandemiei, atunci când am mers către autorităţi şi ne-am pus la dispoziţie resursele umane, logistice, parteneriatele şi chiar resursele financiare. Ştim că a fost o perioadă grea pentru toată lumea, ştim că a fost nevoie de o prioritizare, ştim că au fost industrii poate nu chiar la fel de afectate ca cei în situaţia noastră, afectaţi în proporţie de 100% timp de peste 12 luni, dar am înţeles că acele industrii au un impact în economie mult mai mare, am înţeles nevoia de etapizare şi rezolvare a acestor priorităţi.

Însă odată aşezate aceste lucruri, ne bucurăm că am găsit înţelegere şi că se acordă atenţie şi industriei noastre, la fel cum s-a întâmplat în această perioadă în multe ţări din Europa, acolo unde guvernele au sprijinit organizatorii de evenimente. Avem încredere că toate aceste măsuri ne vor ajuta să salvăm întregul ecosistem şi că în 2021 vom putea să aducem iar bucurie oamenilor prin evenimentele noastre“.

Lasă un răspuns