Compania aeriană Qantas a vândut, în numai 10 minute, toate locurile pentru un ”zbor către nicăieri”, care pe 10 octombrie va survola unele dintre principalele atracţii turistice ale Australiei.

Aceasta este una dintre modalitățile prin care compania încearcă să compenseze din pierderea veniturilor provocată de restricţiile de călătorie în contextul pandemiei de COVID-19.

Zborul, care va fi efectuat cu un avion Boeing 787 ce va decola de la Sydney, va survola muntele de granit roşu Uluru, insulele Whitsundays şi Marea Barieră de Corali, avionul urmând să aterizeze tot la Sydney după şapte ore de călătorie.

 

Biletele, cu preţuri cuprinse între 572 şi 2.754 de dolari (486 – 2.341 de euro), s-au vândut în zece minute, acest zbor fiind ”probabil cel mai rapid vândut în istoria Qantas”, potrivit unui reprezentant al companiei.

În urma restrângerii activităţii din cauza restricţiilor antiepidemice, compania Qantas a anunţat în luna iunie reducerea a circa 6.000 de posturi în cadrul unui program de restructurare. Alte 2.500 de posturi ar putea fi diminuate în urma externalizării serviciilor la sol.

 

Lasă un răspuns