CFR S.A. a informat astăzi că 565,8 kilometri de cale ferată din România sunt, în acest moment, modernizați la standarde europene. Aceștia fac parte din coridorul Rin-Dunăre (ramura nordică) străbate România de la vest spre est, între Curtici şi Constanţa, pe traseul Curtici – Arad – Simeria – Coşlariu – Sighişoara – Braşov – Bucureşti – Constanţa, cu o lungime totală de circa 850 de kilometri).  Așadar, mai rămân de modernizat aproape 300 de kilometri din acest traseu.

În prezent, viteza de circulaţie a trenurilor de călători este de 120 km/h, iar după finalizarea lucrărilor de semnalizare trenurile vor putea circula cu viteza maximă de 160 km/h.

În comunicat sunt menționate și cele mai importante construcții noi realizare între Simeria și Sighișoara:

  • podul în formă de arc (134,6 metri) peste râul Târnava Mare,
  • Tunelul Sighişoara (401 metri),
  • Tunelul Daneş (969 metri), cel mai lung tunel de cale ferată construit în România după 1989
  • pasajul superior rutier peste DN 13
  • Tunelul Turdaş (780 de metri).

În ceea ce priveşte traseul Sighişoara – Braşov, au fost semnate contracte în 2020 pentru modernizarea a 129,9 km pe tronsoanele marginale, care sunt şi cele mai mari, respectiv subsecţiunile Sighişoara – Caţa (46,5 km) şi Apaţa – Braşov (39,3 km), în lungime totală de aproximativ 86 de km, reunite într-un singur contract (semnat în 05 martie 2020), se desfăşoară lucrări de demontare a actualei infrastructuri. Totodată, pentru subsecţiunea Caţa – Apaţa (44 km) contractul a fost semnat pe 22 septembrie 2020.

Între Sighişoara şi Braşov, în urma lucrărilor de modernizare, lungimea traseului se va scurta la 112,5 kilometri, Braşov – Predeal (26,9 kilometri).

Lasă un răspuns

  1. kecskepista

    Ar fi fost interesant să pot afla pe ce parcurs din coridorul Rin-Dunăre este reparată calea ferată din România, din textul de mai sus nu am găsit răspuns la această întrebare.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.