Ungaria a prelungit, până la sfârșitul lunii octombrie, măsurile restrictive privind accesul în țară introduse de la 1 septembrie pentru prevenirea extinderii epidemiei de COVID-19.

 

Rămâne interzis accesul străinilor în Ungaria, cu excepția tranzitului, călătoriilor de afaceri sau umanitare, convoaielor militare, participării la evenimente importante sportive, culturale și religioase, exceptați fiind și cetățenii străini care lucrează în Ungaria, diplomații sau alte persoane aflate în călătorii oficiale,

Printre alte măsuri aplicate începând din 1 septembrie, măștile au devenit obligatorii în transportul public și în spațiile închise (nepurtarea lor fiind sancționată cu o amendă de 50.000 de forinți – 138 de euro), cluburile și barurile se închid cel târziu la ora 23:00 și au fost interzise vizitele în spitale și cămine de bătrâni. Aceste măsuri rămân de asemenea în vigoare. În ultimele 24 de ore în Ungaria au fost confirmate 848 de noi cazuri de coronavirus.

Sursa foto – zgd.md

Lasă un răspuns