Cei care s-au plictisit de vechile lor dulapuri și mese cumpărate de la IKEA vor putea să le revândă grupului suedez, care la rândul său le va revinde sub formă de obiecte second-hand.

IKEA

 

Cel mai mare comerciant mondial de mobilă a anunțat marți că inițiativa ‘Buy Back’ face parte din obiectivul său de a deveni „o companie complet circulară și cu un impact pozitiv asupra mediului până în 2030.

Potrivit acestei inițiative, care se va derula în 27 de țări începând din 24 noiembrie și până în 3 decembrie, în schimbul fostelor lor obiecte de mobilier, clienții vor primi vouchere pe care le vor putea cheltui la magazinele IKEA, iar valoarea voucherelor va depinde de starea în care se află obiectele de mobilier pe care le revând.

Clienții IKEA cu obiecte „aproape noi”, adică fără zgârieturi, vor primi vouchere echivalente cu 50% din prețul inițial al obiectelor, în timp ce mobilierul aflat în stare „foarte bună”, cu zgârieturi minore, va fi răscumpărat de IKEA la 40% din valoarea inițială. În sfârșit, mobilierul „în stare avansată de uzură”, cu mai multe zgârieturi, va fi răscumpărat la 30% din valoarea inițială.

Grupul suedez a precizat că voucherele nu vor avea o dată de expirare pentru a-i încuraja pe clienți să cumpere obiecte de mobilier numai atunci când au nevoie de ele. IKEA a precizat că toate obiectele care nu vor putea fi revândute vor fi reciclate sau donate. Până în 2021, IKEA intenționează ca în fiecare din magazinele sale să existe zone dedicate unde oamenii își vor putea revinde mobilierul vechi și să găsească mobilier reparat sau recondiționat.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.