Un sfert dintre cetățenii din Uniunea Europeană, cu vârsta cuprinsă între 16 și 74 de ani, susțin că în 2019 au evitat să furnizeze informații personale către rețelele de socializare sau servicii profesionale, din cauza temerilor legate de securitate, însă cel mai redus procent de persoane care s-a abținut să furnizeze astfel de informații se află în Lituania, Bulgaria, Ungaria, Croația și România, arată datele publicate marți de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

social media preferate de romani

 

În rândul celor 27 de state membre UE, cel mai ridicat procent de cetățeni care au evitat să furnizeze informații personale către rețelele de socializare sau servicii profesionale s-a înregistrat în Franța (40%), Olanda (39%), Finlanda (37%), Slovacia și Suedia (fiecare cu 36%).

În contrast, un procent mai redus din populație s-a abținut să furnizeze astfel de informații în Lituania (6%), Bulgaria și Ungaria (ambele cu 8%), Croația și România (ambele cu 9%).

Lasă un răspuns