Vineri, 12 februarie, în Timișoara s-au deschis, simultan, primele două magazine ProfiGo, care combină funcționalitățile specifice unui magazin de proximitate cu cele ale unuia de convenience.

profi timisoara craiova

Ambele unități deschise sunt de fapt versiuni remodelate ale unor magazine Profi mai vechi. primul dintre acestea funcționa la parterul sediului Profi, pe Calea Sever Bocu, nr. 31. Cel de-al doilea se află pe Intrarea Dornei, la nr. 19-21.

Acest nou tip de magazine reprezintă modalitatea prin care compania Profi răspunde nevoilor consumatorului de astăzi, care dorește să cumpere rapid mâncarea de calitate de care are nevoie atunci când pleacă la muncă sau când se întoarce acasă. Ele pun la dispoziția clienților un larg sortiment de produse ambalate, gata de consum.

Noul format a fost anunțat pentru prima dată în septembrie 2020, la inaugurarea magazinului concept Profi de la Ploiești, în cadrul căruia era testat ca zonă de convenience. Rezultatele încurajatoare obținute au avut ca efect dubla inaugurare de astăzi de la Timișoara.

 

Noutăți aduse Profi în comerțul din România

În prezent, rețeaua Profi are peste 1 400 de magazine în România, fiind rețeaua cu cea mai mare acoperire geografică. Lanțul de supermarketuri s-a remarcat, în ultimii ani, prin mai multe proiecte revoluționare pentru comerțul din România:

  • la Sighișoara a fost inaugurat primul magazin modular din Europa de Sud-Est.
  • la București a fost inaugurat primul magazin de gheață din lume;
  • crearea formatului Profi Loco, dedicat zonelor rurale din România.

Lasă un răspuns