Industria nunților a fost una dintre cel mai grav afectate de pandemia de coronavirus și de restricțiile menite să limiteze răspândirea bolii. 70% din nunțile programate pentru 2020 au fost anulate, iar restul de 30% s-au transformat în ceremonii restrânse, la care au putut să participe doar familia și prietenii apropiați. Trăgând linia, industria a funcționat la o capacitate de numai 5%.

nunti 2021

În acest context dezastruos, Asociația Furnizorilor din Industria Nunților propune diferite soluții pentru a face posibilă reluare cât mai rapidă a acestui tip de evenimente.

Cel mai probabil, nunțile vor putea fi organizate din nou începând fie cu data de 15 mai, fie cu 1 iunie. Conform celor mai probabile scenarii, participarea la petrecerile organizate cu acest prilej va fi posibilă în trei situații:

  • pentru persoanele care vor face dovada vaccinării;
  • pentru persoanele care dovedesc că au trecut deja prin această boală și s-au vindecat;
  • pentru persoanele care prezintă un text negativ efectuat în ultimele 48 de ore.

Cei care nu se încadrează în vreuna din aceste categorii nu ar putea, conform acestui scenariu, să participe la eveniment.

Alte reguli vizează aranjarea invitaților la mese. Astfel, există posibilitatea ca, în localitățile cu o incidență cumulată aflată între 1,5 și 3 la 1 000 de locuitori, numărul maxim de persoane care vor putea să stea la aceeași masă va fi de 8.

Numărul celor care vor putea să intre în același timp pe ringul de dans va fi de asemenea restricționat.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.