Conform unui studiu realizat de picodi.com, Bacău este orașul românesc cu cel mai bun raport între chirie și salariul mediu. În acest oraș, o familie de două persoane trebuie să cheltuiască doar 16,1% din venitul mediu lunar pentru o chirie. Surprinzător, pe locul al doilea se află capitala București.

La polul opus se află orașul Oradea, unde o familie trebuie să scoată din buzunar 21,5% din valoarea salariului mediu, pentru a-și permite o chirie

Concret, analiştii Picodi.com.ro au investigat ofertele de pe piaţa imobiliară din România, pe care le-au comparat cu salariile medii nete din fiecare oraş. Vă prezentăm mai jos clasamentul celor mai mari 15 orașe din România, în funcție de accesibilitate.

 

Topul orașelor din România, după raportul chirie/salariu mediu, conform picodi.ro

  1. Bacău – 16,1% (salariul mediu pentru doi adulți este de 1 214 euro, iar chiria medie de 196 de euro)
  2. București – 16,2%(salariul mediu pentru doi adulți este de 1 744 euro, iar chiria medie de 282 de euro)
  3. Arad – 17% (salariul mediu pentru doi adulți este de 1 153 euro, iar chiria medie de 196 de euro)
  4. Sibiu – 17,5% (salariul mediu pentru doi adulți este de 1 359 euro, iar chiria medie de 238 de euro)
  5. Pitești – 17,6% (salariul mediu pentru doi adulți este de 1 244 euro, iar chiria medie de 219 de euro)
  6. Timișoara – 18% (salariul mediu pentru doi adulți este de 1 417 euro, iar chiria medie de 253 de euro)
  7. Brașov – 18,3% (salariul mediu pentru doi adulți este de 1 630 euro, iar chiria medie de 299 de euro)
  8. Craiova – 18,8% (salariul mediu pentru doi adulți este de 1 247 euro, iar chiria medie de 235 de euro)
  9. Constanța – 18,8% (salariul mediu pentru doi adulți este de 1 240 euro, iar chiria medie de 233 de euro)
  10. Cluj Napoca – 19% (salariul mediu pentru doi adulți este de 1 583 euro, iar chiria medie de 300 de euro)
  11. Ploiești – 19,2% (salariul mediu pentru doi adulți este de 1 261 euro, iar chiria medie de 242 de euro)
  12. Brăila – 20,1% (salariul mediu pentru doi adulți este de 1 214 euro, iar chiria medie de 227 de euro)
  13. Iași – 20,3% (salariul mediu pentru doi adulți este de 1 214 euro, iar chiria medie de 268 de euro)
  14. Galați – 21% (salariul mediu pentru doi adulți este de 1 319 euro, iar chiria medie de 263 de euro)
  15. Oradea – 21,5% (salariul mediu pentru doi adulți este de 1 076 euro, iar chiria medie de 232 de euro)

 

Clasamentul este realizat ținând cont de costurile medii lunare de închiriere ale unui apartament cu două camere la începutul lunii martie 2021, pe baza ofertelor locale publicate pe portalurile imobiliare. La calculul prețului mediu de închiriere au fost excluse apartamentele cu o suprafaţă mai mică de 35 de metri pătrați.

Calculul salariilor medii a fost realizat pe baza datelor provenite de la INSEE pentru întregul an 2020. A fost utilizată o rată de conversie de 4,55 de lei pentru un euro.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.