Începând de vineri, 21 mai, românii pot petrece un sejur pe litoralul roânesc cu prețuri car pornesc de la suma de 40 de lei pentru o noapte. Obținerea unui astfel de tarif este posibilă în cadrul programului „Litoralul pentru Toţi“, derulat de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

În cadrul acestui program, care se va derula până pe data de 20 iunie, sunt disponibile aproximativ 4 000 de locuri de cazare, în 54 de hoteluri din toate stațiunile românești la Marea Neagră.

Tarifele prin acest program sunt cu până la 65% mai mici faţă de cele din vârf de sezon. Tariful pentru o noapte de cazare începe de la 40 de lei, iar cel mai ieftin pachet fără mic dejun poate fi achiziţionat la un hotel de 3 stele din staţiunea Neptun şi costă 80 de lei/noapte pentru două persoane.

La polul opus, se află staţiunea Mamaia, unde două persoane vor plăti, la un hotel de 4 stele, 520 de lei pe noapte pentru un sejur de minimum 5 nopţi, incluzând cazare cu servicii de masă ultra all-inclusive.

Persoanele care doresc cazare în Eforie Nord au la dispoziție tarife care pornesc de la 85 de lei pe noapte pentru două persoane, în cadrul unor pachete de minimum 4 nopţi.

La fel ca în anii anteriori, sejururile pot fi achitate inclusiv cu vouchere de vacanţă, de către care încă nu le-au consumat încă.

Detalii referitoare la hotelurile incluse în programul „Litoralul pentru Toţi“ pot fi găsite pe site-ul www.fptr.ro. Rezervările se pot face direct la hotel, dar şi prin intermediul agenţiilor de turism.

Lasă un răspuns