Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară pentru și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat retragerea de la vânzare a două produse, unul comercializat de Carrefour, iar celălalt de Penny România. Ambele pot fi periculoase pentru consum. Reziduuri de pesticide în mărarul mărunțit de la Carrefour Primul produs este mărarul mărunțit vândut în supermarketurile Carrefour, în care au fost…

În perioada 1-8 iulie, adică în primele zile de la lansare, Comandamentul Litoral a aplicat amenzi contravenționale în valoare de 142 000 de lei, conform unor date furnizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Ce controale au fost întreprinse În perioada menționată, comisarii ANPC au efectuat 192 de acțiuni de control. În 31 de…

Vineri, 9 iunie, are loc deschiderea primului restaurant Burger King din Brașov. situat în AFI Brașov, pe Bulevardul 15 noiembrie, nr. 78, acesta va fi deschis de luni până duminică, în intervalul orar 10:00-21:00. Primii clienți vor avea parte de mai multe surprize, inclusiv de un voucher pentru primii 300 de cumpărători, fiecare constând într-un…

Rețeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu, cea mai extinsă din industria românească de stomatologie, și-a anunțat, conform zf.ro, intenția de a finaliza în acest an investiții totale de 3,2 milioane de euro, în urma cărora va deschide noi clinici în Cluj, Craiova și Galați. Conform CEO-ului Ionuț LEau, citat de sursa citat, cea mai mare investiție…

Compania siderurgică italiană AFV Beltrame Group, unul dintre cei mai mari producători de oțel și oțeluri speciale din Europa, a anunțat că va investi 300 de milioane de euro pentru a construi în România o fabrică eco-inteligentă de oțel-beton și sârmă laminată. Combinatul va avea o capacitate de producţie de aproximativ 600 000 de tone…

Synevo, cel mai mare furnizor de analize medicale din România, a deschis două puncte de recoltare în județele Giurgiu și Teleorman, singurele din țară în care firma nu era prezentă până acum. Centrul de recoltare din Alexandria, județul Teleorman, se află pe strada în blocul K3 de pe strada Libertății. Programul de lucru este de…

Într-o ședință desfășurată pe data de 30 iunie, Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat introducerea unui sistem de clasificare a furnizorilor de energie electrică şi gaze naturale în funcţie de gradul de respectare a indicatorilor de calitate. De asemenea, a impus plata automată a compensaţiilor către toţi clienţii afectaţi. Indicatorii de calitate…