Protecția Consumatorilor din România anunță retragerea de pe piață a unui grătar la care au fost descoperite mai multe defecțiuni de siguranță, care pot pune în pericol consumatorii.
Compania informează că Adeo Services a constatat că articolul 11500251 Grătar cărbuni Naterial Icarus EAN 3276000413639, vândut în magazinele Leroy Merlin din România, poate provoca accidentarea utilizatorului.
Acest grătar are multe defecțiuni de siguranță care pot duce la răniri grave și ireversibile, precum arsuri sau incendii.
Prin urmare, Leroy Merlin România a decis rechemarea voluntară a tuturor produselor de acest tip, vândute clienților săi în perioada martie 2019-august 2021.
Leroy Merlin România SRL roagă toți clienții care au achiziționat acest produs să-l returneze de îndată în oricare dintre magazinele firmei din România, urmând să primească contravaloarea produsului la simpla prezentare a acestuia în magazin.
Sursa citată precizează că, până în prezent, nu a fost înregistrat nici un accident care să fi fost generat de acest produs și își cere scuze pentru inconvenientele cauzate de această rechemare.
Informații despre această rechemare de produse pot fi obținute la adresa de email voceaclientului@leroymerlin.ro sau la numerele de telefon corespunzătoare fiecărui magazin, din fotografia de mai jos.