Începând cu data de joi, 27 ianuarie, harta livrării rapide Carrefour prin serviciul Bringo cuprinde 3 noi orașe românești: Arad, Bacău și Craiova. Acestea se adaugă celor 6 orașe în care serviciul deja exista: Brașov, București, Cluj, Constanța, Iași și Timișoara.

Prin urmare, arădenii, băcăuanii și craiovenii au, de acum, posibilitatea de a comanda produsele dorite prin aplicația Bringo de la magazinele Carrefour Market și Express din apropierea lor.

În Arad, serviciul de livrare rapidă este disponibil în proximitatea magazinului din Piața Avram Iancu, nr. 18.

În Bacău, serviciul se bazează pe două magazine Express, primul situat pe strada Dumbravei, nr. 4, bl 4., iar cel de-al doilea pe strada Prieteniei, nr. 14.

La Craiova, serviciul este disponibil în proximitatea magazinului din strada Nicolae Iorga, nr. 122-124, bl. A44-A45.

Bringo și Carrefour intenționează extinderea rapidă a serviciului pe întreaga suprafață a celor trei orașe, astfel încât clienții să poată comanda din orice cartier, în regim rapid, produsele preferate.

Prin intermediul Bringo, clienții au acces la peste 90% din sortimentul magazinului din proximitate prin intermediul livrării rapide de 30 de minute și beneficiază de același preț al produselor ca cel din magazinele fizice, datorită faptului că platforma Bringo nu practică adaos comercial.

 

 

Lasă un răspuns