În dimineața zilei de joi, 26 mai, Lidl România inaugurează la Pucioasa un nou magazin, ajungând astfel la un total de 328 de unități deschise în România.

lidl acoperis verde

 

Noul magazin are adresa pe strada Florin Popescu, nr. 29. Odată cu apariția sa, în orașul din județul Dâmbovița sunt create 25 de noi locuri de muncă.

Suprafața de vânzare este de peste 1 300 de metri pătrați, iar parcarea are 125 de locuri.

Programul va fi de luni până vineri între orele 7:00 și 22:00, iar duminica între orele 7:30 și 21:00.

Deschiderea va fi sărbătorită cu reduceri la zeci de produse, atât alimentare, cât și nealimentare.

Magazinul din Pucioasa dispune de un acoperiș verde, care oferă o multitudine de beneficii ce țin de protecția mediului înconjurător. În primul rând, acesta contribuie la eficiența energetică a clădirii, prin menținerea unei temperaturi constante pe parcursul întregului an. De asemenea, vegetația amplasată pe acoperiș are rolul de a filtra în mod natural apa pluvială, datorită multiplelor straturi componente, precum și de a reduce cantitatea de apă deversată în sistemele de canalizare.

Standarde înalte de eficiență energetică sunt asigurate și de sistemul de iluminat LED cu senzor de prezență și de sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare.

 

 

Lasă un răspuns