În 2021, nivelul prețurilor pentru bunuri de consum și servicii a crescut semnificativ în toate țările membre ale Uniunii Europene, conform datelor prezentate de Eurostat, Oficiul European de Statistică. Cele mai mici scumpiri au avut loc în Polonia, România și Bulgaria.

bani coronavirus

În Polonia, nivelul prețurilor a fost situat la 60% din media UE, iar în România și Bulgaria la 56%.

La extrema opusă, țările cu cele mai mari prețuri au fost Danemarca şi Irlanda (140% din media UE), Luxemburg (132%), Suedia (128%) şi Finlanda (126%).

În sectorul HoReCa, nivelul preţurilor a variat de la 46% din media UE în Bulgaria, 54% în România şi 62% în Ungaria, la 155% din media UE în Danemarca, 137% în Suedia şi 133% în Finlanda.

În ceea ce privește alcoolul şi tutunul, cel mai scăzut nivel a fost în Bulgaria (64% din media UE), Polonia (72%) şi Ungaria (79%), iar cel mai ridicat în Irlanda (205% din media UE), urmată la distanţă de Finlanda (173%), Suedia (136%), Danemarca şi Franţa (ambele 134%).

Alimentele şi băuturile nealcoolice sunt cel mai ieftine în România (69% din media) şi Polonia (72%), iar cel mai scumpe în Luxemburg (125% din media UE), Danemarca (120%) şi Irlanda (119%).

La produsele electronice de consum, prețurile variază de la 88% din media UE în Polonia la 113% în Ţările de Jos.

Lasă un răspuns