Instagram a fost amendată cu 405 milioane euro de cea mai importantă organizație europeană de protecție a datelor, în Irlanda, pentru modul defectuos în care a gestionat datele tinerilor între 13 și 17 ani.

InstagramFoto: M. A. Soliman, Dreamstime.com

Totul a pornit de la deschiderea unei anchete în 2020. Investigaţia s-a concentrat pe utilizatorii cu vârste între 13 şi 17 ani, cărora li s-a permis să gestioneze conturi de business, ceea ce a facilitat publicarea numărului de telefon sau a adresei de e-mail a utilizatorului. Concluzia a fost că Instagram a încălcat regulamentul GDPR.

Un studiu din 2019 arăta că peste 60 de milioane de useri cu vârsta de 18 ani au putut avea ocazia să-și transforme contul personal într-unul de business și mulți au ales să facă asta, fiindcă aveau acces la mai multe date statistice (așa numite „metrics”) legate de câți oameni văd diverse postări.

Instagram spune că a colaborat cu instituția Data Protection Commission în timpul anchetei, dar nu este de acord cu modul în care a fost calculat cuantumul amenzii. Instagram spune că ancheta s-a bazat pe setări vechi ce au fost de atunci modificate, astfel încât toate informațiile delicate să rămână confidențiale.

Instituția irlandeză Data Protection Commission anchetează diversele încălcări ale regulamentelor de protecție a datelor la nivelul UE și a mai aplicat în trecut amenzi altor companii din grupul Meta, cum ar fi…



Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Lasă un răspuns