Criticile la adresa politicilor economice ale președintelui brazilian Luiz Inacio Lula da Silva s-au intensificat după ce piețele braziliene s-au prăbușit în doar două zile de la învestirea oficială în funcție a acestuia, relatează Reuters.

Guvernul lui Lula are 37 de ministriFoto: Sergio Lima / AFP / Profimedia Images
Una dintre principalele ținte ale atacurilor este ministrul Finanțelor Fernando Haddad, un loialist al lui Lula care a încercat fără succes să câștige președinția la alegerile din 2018 din partea Partidului Muncitorilor.
O Estado de S. Paulo, un ziar din orașul său natal, l-a descris miercuri pe Haddad drept „un ministru de decor” după ce Lula a ordonat o extindere a unei scutiri la plata taxei pe carburanți care va avea ample implicații asupra bugetului.
Haddad, un fost primar al orașului Sao Paulo, și-a preluat mandatul promițând că va restabili echilibrul în finanțele publice și va prezenta un cadru fiscal credibil după ce Congresul de la Brasilia a adoptat un pachet uriaș de cheltuieli sociale susținut de Lula.
Lula da Silva, care a depus jurământul de președinte pentru a treia oară pe 1 ianuarie, a declarat că eradicarea sărăciei și a foametei vor fi „punctele de reper” ale guvernului său, provocând temeri legate de noi cheltuieli publice scăpate de sub control și lipsă de disciplină bugetară.
Analiștii financiari acuză guvernul brazilian că este „surd”
Piețele au reacționat…
Citește mai mult pe Hotnews.ro
Sursa https://www.hotnews.ro