OMV Petrom a anunțat rezultatele aferente anului 2022. Compania a avut o contribuție record la bugetul statului, de 20 de miliarde de lei, din care taxe și impozite în valoare de 19 miliarde lei și dividende în valoare de circa 1 miliard de lei. Astfel, se confirmă și în acest an poziția de cel mai mare contribuitor la bugetul României pe care o deține OMV Petrom.

Benzinarie OMV PetromFoto: OMV Petrom
Cea mai mare creștere a fost reprezentată de impozitele directe și contribuțiile din sectorul energetic, care au crescut de aproape 4 ori, la aproximativ 10 miliardelei. Din această sumă, contribuțiile specifice din sectorul energetic au reprezentat 7,3 miliardelei. Acestea includ impozitarea suplimentară pe gaze naturale și electricitate în valoare de 4,8 miliarde lei, noi contribuții introduse în 2022 în valoare de 2 miliarde lei reprezentând contribuțiile de solidaritate la Fondul de Tranziție Energetică și contribuția voluntară la reducerea prețului carburanților, precum și redevențele din petrol și gaze naturale, care s-au dublat în 2022, atingând 2,1 miliarde lei.
Pentru aceeași perioadă, compania a înregistrat un profit net de 10 miliarde de lei.
Rezultatele au fost înregistrate pe fondul creșterii cotațiilor pe bursele internaționale de țiței și produse petroliere, în contextul crizei de pe piața energiei, accentuată de conflictul din Ucraina.
În 2022, compania a realizat investiții de 3,6 miliarde de…
Citește mai mult pe Hotnews.ro
Sursa https://www.hotnews.ro