Peste 40% dintre specialiștii în securitate IT susțin că au fost îndemnați de către șefii din companii să păstreze confidențiale breșele de securitate informatică, cu toate că acestea ar fi trebuit raportate, în timp ce 30% spun că au păstrat tăcerea din proprie inițiativă asupra unui incident, arată un studiu global efectuat de Bitdefender.

HackerFoto: Sebastian Germak, Dreamstime.com

Studiul mai arată că 55% dintre respondenți și-au exprimat îngrijorarea față de consecințele legale cu care compania lor s-ar putea confrunta din cauza unei breșe de securitate gestionate inadecvat.

Studiul a fost realizat la comanda Bitdefender de către Censuswide pe un eșantion de peste 400 de profesioniști în securitate informatică, în perioada decembrie 2022-ianuarie 2023.

Respondenții lucrează în poziții care variază de la manageri până la directori de securitate a informațiilor (CISO), în companii cu peste 1.000 de angajați din Franța, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.

Până de curând, multe companii preferau să ascundă o breșă de securitate pentru a evita prejudicii financiare, juridice și reputaționale, dar și pentru a folosi resursele în atenuarea daunelor și nu pentru a raporta aceste incidente. Odată cu adoptarea mai multor legi care impun raportarea breșelor de securitate (în SUA și UE), este de așteptat ca situația să se schimbe.

98% dintre specialiștii în…



Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.