Acum zece ani China lansa un mega-proiect de infrastructură prin care își propunea finanțarea construcției de șosele, porturi, căi ferate, aeroporturi și instalații industriale în zeci de țări ale lumii. Multe s-au construit, unele au fost utile, în timp ce altele au costat enorm și au adus țărilor datorii mari față de China. De ce tot mai mulți privesc cu scepticism programul Belt and Road Initiative (BRI) și cum se va schimba acest proiect.

China Belt and Road BRIFoto: Bouncy390, Dreamstime.com
Bani „cu nemiluita” din China
În 2013, președintele chinez Xi anunța într-o vizită în Kazakhstan și Indonezia un foarte mare proiect de infrastructură cunoscut pe atunci mai ales sub numele de “„One Belt, One Road” și apoi „Belt and Road Initiative (BRI)”. La summit-ul care se ține în aceste zile la Beijing se sărbătoresc zece ani de existență a BRI.
Ideea era ca mari companii chineze să construiască obiective din domenii precum transport, telecom și energie în zeci de țări ale lumii, China urmând să ofere împrumuturi acelor țări, prin intermediul celor mai mari bănci. China oferea „tot pachetul” unor state care nu ar fi putut obține finanțare din Occident.
Proiectul a fost pus în mișcare începând cu anul 2014 și s-au construit o mulțime de lucruri, de la căi ferate în Serbia, Indonezia, Kenya și Laos, până la porturi în Sri Lanka și autostrăzi în Papua Noua Guinee. Câteva zeci de țări au…
Citește mai mult pe Hotnews.ro
Sursa https://www.hotnews.ro