Decizia CCR în privința pachetului de creșteri de taxe (și a introducerii unora noi) asumat de Guvernul Ciolacu va duce la costuri mai mari pentru populație și firme. Astfel, președintele Klaus Iohannis este așteptat ca în perioada următoare să promulge pachetul fiscal, iar apoi să fie publicat în Monitorul oficial. TaxareFoto: Anna Berkut / Alamy…
Citroen a anunțat lansarea unui nou model electric de clasă mică, e-C3, care va fi disponibil de la 23.300 euro în versiunea cu autonomie de 320 km. Din 2025 va fi pe piață și o variantă la 200 km autonomie, cu un preț de 19.900 euro, ceea ce înseamnă că ar fi cea mai ieftină…
Acum zece ani China lansa un mega-proiect de infrastructură prin care își propunea finanțarea construcției de șosele, porturi, căi ferate, aeroporturi și instalații industriale în zeci de țări ale lumii. Multe s-au construit, unele au fost utile, în timp ce altele au costat enorm și au adus țărilor datorii mari față de China. De ce…
Amenințarea de anul viitor la adresa economiei este reprezentată de 4 rânduri de alegeri, susține Adrian Codirlașu, vicepreședinte CFA România. Adrian Codirlasu, Vicepresedintele CFA RomaniaFoto: Hotnews Din acest motiv, spune el, există riscul de a deraia deficitul bugetar. Ce înseamnă asta? „Inflație mai mare pentru că deficitul bugetar mare crează inflație și, automat, dobânzi mai…
Românii pot împrumuta statul prin programul Tezaur, în octombrie – noiembrie, la dobânzi de 6,25 – 7,25%/an. Subscrierea începe de marți – 17 octombrie și se încheie pe 10 noiembrie. Portofel cu baniFoto: GRAZVYDAS J / Panthermedia / Profimedia Emisiunea cu dobânda de 6,25% este pe 1 an, iar cea de 7,25% este pe 3…
Doi distribuitori de produse alimentare au primit amenzi de câte 2 milioane de lei pentru nerespectarea plafonării adaosului comercial, a anunțat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș. Marcel Boloș, Ministru de FinanțeFoto: Adi Iacob / HotNews Potrivit acestuia: “Inspectorii antifraudă au sancționat un operator economic care activează în domeniul distribuției de legume-fructe, cu o amendă în valoare…
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti anunţă lansarea licitaţiilor privind închirierea spaţiilor comerciale din Aeroportul Henri Coandă, potrivit News.ro. Citește mai mult pe Hotnews.ro Sursa https://www.hotnews.ro
Laboratorul american Pfizer a anunțat vineri că își reduce previziunile pentru întregul exercițiu financiar 2023, din cauza vânzărilor mai mici decât se așteptau ale produselor (vaccin și medicamente) legate de Covid-19, potrivit AFP. Paxlovid – antiviralul Pfizer împotriva COVIDFoto: Dreamstime.com Vânzările sale ar urma să se situeze între 58 și 61 de miliarde de dolari,…
Guvernul admite într-un răspuns către HotNews.ro că nu a notificat Comisia Europeană înainte de a adopta Ordonanța jocurilor de noroc, deși Ministerul Economiei a atenționat că acest lucru este cerut de legislația UE în cazul actelor care conțin reglementări tehnice, așa cum s-a întâmplat și cu ordonanța anterioară care reglementează această industrie. Explicația Guvernului? Modificările…
Salonul Auto București 2023 se ține în perioada 10-15 Octombrie, la Romexpo, iar printre noutăți se numără Honda e:Ny1, SsangYong Korando e-Motion, marca CENTRO și mașina electrică chinezească YOYO. Salonul Auto Bucuresti 2023Foto: 0-100.ro În acest clip aveți un tur virtual al SAB – un eveniment care continuă tradiția saloanelor auto din București începută în…