Este nevoie de peste trei milioane de şoferi de camion la nivel mondial, iar această cifră ar urma să se dubleze în următorii cinci ani, potrivit unui raport publicat luni de Uniunea Internaţională a Transporturilor Rutiere (IRU), informează agenția AFP, citată de Agerpres.

Camion VolvoFoto: Taina Sohlman / Dreamstime.com

În total, 7% dintre posturile de şoferi de camion disponibile acum nu pot fi acoperite, este concluzia studiului, care a vizat 4.700 de societăţi de transport din 36 de ţări din Europa, Asia şi America.

Penuria s-a agravat pe parcursul anului 2023 şi mai mult de jumătate dintre companii au avut probleme în a recruta şoferi calificaţi. Totuşi, Europa şi SUA au avut mai puţin de suferit, pentru că inflaţia a provocat o diminuare a consumului şi, în consecinţă, şi a cererii de servicii de transport, susţine IRU.

Penuria de şoferi ar putea să se agraveze în următorii cinci ani, în special în China, Europa şi Turcia unde efectivele de şoferi îmbătrânesc şi sunt puţin şoferi de camion cu vârsta de până la 25 de ani care să preia ştafeta, ceea ce ar constitui o „bombă demografică”, subliniază IRU.

În 2028, ar putea exista un deficit de şapte milioane de şoferi de camion, ceea ce ar avea drept efecte o complicare a fluxurilor logistice şi creşterea costurilor cu transportul. IRU solicită guvernelor să faciliteze şi să accelereze pregătirea de tineri în meseriile din transportul…



Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Lasă un răspuns