Fondul Monetar Internaţional şi-a îmbunătăţit marţi prognoza de creştere pentru economia mondială, anticipând o evoluţie mai bună a economiei americane şi a mai multor importante economii emergente, precum China şi India, transmit agențiile AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Fondul Monetar International (FMI)Foto: Stefani Reynolds / AFP / Profimedia
Economistul şef al FMI, Pierre-Olivier Gourinchas, a spus că noul raport revizuit „World Economic Outlook” (WEO) arată că se întrevede o aterizare lină („soft landing”) dar cu toate acestea creşterea generală şi schimburile comerciale mondiale rămân mai mici decât mediile istorice.
„Am descoperit că economia mondială continuă să afişeze o rezilienţă remarcabilă şi în prezent suntem pe panta finală a unei aterizări line, cu o inflaţie care scade constant şi o creştere economică persistentă. Dar ritmul creşterii rămâne unul modest şi ar putea exista turbulenţe în faţă”, a spus Gourinchas.
Potrivit datelor actualizate din raportul „World Economic Outlook”, prezentat marţi, economia mondială ar urma să înregistreze un avans de 3,1% în acest an, faţă de o creştere de 2,9% prognozată în raportul WEO din luna octombrie.
Prognoza de creştere pentru 2025 a fost lăsată nemodificată la 3,2%. Comparativ, tendinţa istorică pentru perioada 2000-2019 a fost de 3,8% în medie.
FMI prognozează o inflație persistentă și în 2024, dar în…
Citește mai mult pe Hotnews.ro
Sursa https://www.hotnews.ro