​Apple a renunțat la proiectul de a construi o mașină electrică premium, proiect la care au lucrat câteva mii de oameni în ultimul deceniu. Presa a scris pe larg despre intențiile Apple legate de construcția unei mașini, dar obstacolele din calea proiectului au fost numeroase.

Logo AppleFoto: Shutterstock

Bloomberg scrie că Apple anulează proiectul pe care îl pornise în 2014 și în prezent 2.000 de oameni lucrau la această „Apple car” pentru care compania a investit miliarde de dolari în cercetare, dezvoltare și teste.

O parte dintre angajații angrenați în ceea ce a fost „proiectul Titan” vor fi mutați la divizia de AI generativ a Apple. Echipa era formată și din câteva sute de ingineri hardware, dar și din designeri auto care au lucrat la mărci precum Aston Martin, Lamborghini, BMW sau Porsche.

De-a lungul ultimilor ani au apărut pe surse date despre cum și-ar fi imaginat șefii Apple că ar putea arăta mașina electrică cu un grad înalt de autonomie. Un scenariu era să aibă un preț de 100.000 de dolari, însă mereu s-a pus problema dacă o mașină Apple ar putea aduce o marjă bună de profit.

Dacă o „Apple car” ar fi existat nu ar fi fost lansată mai repede de 2028.



Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Lasă un răspuns