Consiliul Concurentei, Foto: AGERPRES

Consiliul Concurentei, Foto: AGERPRES

​Plenul Parlamentului a decis, marţi, numirea a şase membri ai Consiliului Concurenţei şi a unui vicepreşedinte, candidați propuși de PSD, PNL, UDMR şi de premier, în timp ce candidații AUR și ai USR au fost respinși, informează Agerpres. Amintim că în lipsă de cvorum, plenul Consiliului Concurenței, forul care decide declanșarea investigațiilor ori aplicarea amenzilor, se afla în imposibilitatea de a funcționa din data de 6 aprilie.

Parlamentul a numit noi membri în plenul Consiliului Concurenței, care se alătură președintelui autorității, Bogdan Chirițoiu și vicepreședintelui instituției, Dan Pascu.

Astfel, au fost numiți în funcția de consilier de concurență următorii: Adrian Comănescu, actualul director al Direcției Piețe de servicii și piețe locale din cadrul Consiliului Concurenței, Alexandra Văcaru, inspector de concurență și fost prefect al Capitalei, Cosmin Belacurencu, fost consilier de concurență și actual director adjunct al Direcției Ajutor de Stat din cadrul Consiliului Concurenței, Dan Ionescu, fost consilier de concurență, Gyerkó László, fost consilier de concurență și președinte al Consiliului Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar și Ion Popa, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

De…



Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Lasă un răspuns