
Bulgaria este decisă să intre în zona euro din 2025, Foto: Rochu2008 | Dreamstime.com
Bulgaria, ţara cu cel mai mic grad de îndatorare din UE, a strâns o sumă totală de 4,8 miliarde dolari la cea mai mare emisiune de obligaţiuni în valută din istoria sa, în încercarea de a acoperi deficitul bugetar pe fundalul unei crize politice prelungite, scrie agenţia de ştiri financiare Bloomberg, citată de Agerpres.
Ţara vecină a plasat eurobonduri cu maturitatea la 8 ani în valoare de 1,75 miliarde euro (1,94 miliarde dolari), eurobonduri cu maturitatea la 20 ani în valoare de 1,25 miliarde euro şi obligaţiuni denominate în dolari cu maturitatea la 12 ani cu o valoare de 1,5 miliarde dolari. Tranzacţia în trei tranşe a fost intermediată de către BNP Paribas, Citigroup Inc, ING Groep NV şi UniCredit SpA.
Bulgaria va organiza alegeri parlamentare anticipate la 27 octombrie, a şaptea rundă în ultimii trei ani, a anunţat luni preşedintele Rumen Radev, în urma eşecului partidelor de a conveni o coaliţie de guvernare.
Bulgaria vrea să treacă la euro în 2025
Guvernul interimar, numit marţi, vrea să acopere obligaţiuni în valoare de 1,5 miliarde euro care ajung la maturitate săptămâna viitoare şi să finanţeze un deficit bugetar programat să ajungă la 3% din Produsul Intern Brut.
Cu cel mai mic…
Citește mai mult pe Hotnews.ro
Sursa https://www.hotnews.ro